Un pas mai aproape spre vis.

December 6th, 2009 Postat in Amici PeApa, Dunare, Pe Apa, Pescuit

Hello people!

Desi eram ispitit cu o partida de pescuit la stiuca in Delta, “ca acum e sezonul, ca mananca de rupe geaca de pe tine” si alte asemenea teorii, am ales altceva.

Am spus “nu” ispitei si nu m-am abatut de la drumul drept. Iar “drumul drept” pentru mine este ca o febra. Nu febra gripei noi, ci  febra pescuitului la salau.

Sambata a inceput ca orice zi: intuneric-benzinarie-cafea-intuneric… Dar, ca niciodata, eram mai rezervat; ultima partida cu numeroase rateuri mi-a mai luat din elan si m-a pus serios pe ganduri; fara nicio concluzie din pacate.

Ziua parea promitatoare: ceva nori, vant slab, caldut  (+7’C in aer si +8’C in apa). Lansez de 2-3 ori si simt o trasatura infundata… intep! greu! fortez un pic si aduc repede la barca un salau la vreo 4kg agatat de piept, care s-a asezat pe jigul meu intrus (probabil comportament teritorial). Langa barca se intoarce cu burta in sus si sare jigul din el… 🙁

Nervi clocotitori au inceput sa ma incalzeasca… dar am zis hai ca n-o fi d***u atat de negru:D.

Orele zboara si imi dau seama ca nu prind nimic. Ca un facut, se repeta situatia de acum o saptamana: aveam niste ciupeli dubioase de pesti fara chef, shaduri muscate sau fara coada… Totusi dupa vreo 3h de pescuit in 2 locuri, am o trasatura frumoasa: ciocan! I-o dau cu sete si-l aduc la barca pe primul curajos al zilei: un salaut frumusel ;).

Apoi se repeta scenariul de saptamana trecuta si iar scap un peste, apoi inca unul… apoi prind un strapazan tip breloc… 😀

Timpul trecea si nimic nu se intampla… desi vremea, anotimpul, totul ma facea sa cred ca salaii nu s-au bagat la culcusul de iarna.

Apoi schimb strategia. Pescuisem cu jiguri de 40g, cu fir Power Pro de 8lb. Totusi am vrut sa controlez perfect, asa ca am schimbat jigul de 40g  cu 60g. Tineam jigul vertical in loc pe langa barca, sfidand curentul prin niste agataturi, si din nimic sau din abisul celor 10-12m adancime rasare o trasatura. Apoi alta si mai prind 2 salai sariti de 1kg. Apoi liniste.

Orele se apropiau de 14:30 iar soarele palea printre norii tot mai desi.

Vazusem pe sonar o chestie dubioasa, care urca vreo 1-1.5m deasupra fundului, pe o suprafata destul de mica. Fac repede niste calcule si ma ancorez putin in amonte, dau drumul la sfoara pana ajung deasupra locului, si incep sa pescuiesc pe noul loc.

Din 5 lansari agat 4 jiguri semn ca “pe acolo nu se trece” :D. Mai eliberez 1m de sfoara, in speranta ca se va schimba ceva cu pozitia deasupra locului, cobor lent jigul de 60g pe fund si-l “dansez” un pic pe acolo… reusesc sa escaladez (fara sa agat) un obstacol de pe fund si sa “conduc” jigul prin labirintul de dedesubt… Ma asteptam sa proptesc si jigul ala in copacul, asteroidul sau nava spatiala de pe fund, dar  pe o coborare lenta am simtit o apasare usoara… ca o trasatura fantoma… Am intepat! Tare! Tare de tot! Pestele abia s-a clintit, dar s-a miscat! Si era greu… Apoi lucrurile s-au precipitat: fortez lanseta (Berkley Pulse) si trag cat pot de pestele care misca  greu pe sub barca. Cu tamburul mulinetei (Ryobi Applause 2000) strans la maxim, ridic pestele in mai putin de 15 de secunde. Pe masura ce trageam ca de butuc, pestele isi pierdea puterea, semn ca tratamentul aplicat nu era tocmai ce-i recomandase doctorul (cum ar fi sa se ridice de la 12m la 0m in 10 secunde :D).

Il vad: ochii mari, luciosi, si parca suparati un pic, falcile groase si spinarea de dinozaur. Reusesc sa-i strecor gripul printre falcile inclestate si ramanem amandoi, ca doi camarazi la  o discutie la marginea barcii.

Am savurat momentul… Am reusit! A meritat! A meritat sa visez, chiar daca nu era un record…

A fost un salau care sa-mi confirme ca “nebunia” merita orice sacrificiu. Mai ales pentru asemenea momente nepretuite. Un adevarat reper in lungul drum catre vis: un salau de 2cifre!

Cam asta fu tot :D. Alta trasatura nu am mai avut, in ciuda a inca 15 jiguri agatate in acelasi loc.

Am ridicat ancora si m-am indreptat spre mal.

Pe drumul spre casa, ascultam la telefon povesti cu stiuci nebune care muscau cizme si voblere deopotriva; atat de fascinat de povesti, incat la intrebarea “tu ce ai facut/prins?” am apucat sa spun: “4 salai sariti de kil” si nu a fost nicio exagerare, toti 4 erau sariti de kil :D. Doar ca ultimul a sarit pana la 7kilograme ;).

Curaj si fir intins!

  1. 7 Rapunsuri pentru “Un pas mai aproape spre vis.”

  2. Postat de Adina la Dec 7, 2009

    dragii mei,

    din lectura povestilor voastre (foarte “deconectante” si simpatice de altfel) deduc, simplu, ca pestii “mananca” pe la pranz (ca orice vietate normala)…
    In cazul asta, de ce plecati pe balta la 3-4 dimineata?! Sau, ca partida sa fie reusita, pe langa ca trebuie “sa fii putin suparat”, trebuie sa fii si putin obosit?!
    Adina

  3. Postat de ovidiu la Dec 7, 2009

    Adina, ai surprins esentialul. Sunt vorbeless! 😀
    cred ca da, se adauga la “putin suparat” si “putin obosit” 😉

  4. Postat de stefan0172 la Dec 7, 2009

    pentru ca trebuie sa fi acolo langa apa cand noaptea pleaca si ziua vine, se petrece ceva cu tine ,simti ca ….nu pot sa explic,pleaca ceva din tine si te incarci pozitiv. momentul acela i-ti aduce altceva ce nu gasesti niciunde.
    felicitari pentru reusita Ovidiu.sunt ochi si urechi…

  5. Postat de vlad la Dec 7, 2009

    @stefan0172: adevar graiesti… numai ca… desi nu e deloc usor….senzatia descrisa… merita 🙂

    congrats Ovidiu!
    v

  6. Postat de Adina la Dec 7, 2009

    Ma bucur ca aveti pasiuni (fac referire aici si la Vlad), pentru care ati face sacrificii! Intelept e acela care ii intelege celuilalt bucuriile. Eu mai am putin de lucrat…
    Oamenii cu pasiuni sunt mai fericiti!!
    Asa ca, “Fir intins”!
    Pentru mine termenii vostri sunt limba straina, dar ma mai bag si eu in seama uneori, si, sper ca acest lucru sa fie mai degraba amuzant decat suparator…

  7. Postat de vlad la Dec 8, 2009

    @Adina… asa sa ne auda… Bunutzul

  8. Postat de Andreea la Dec 8, 2009

    @Adina
    Ai mare dreptate in legatura cu oamenii cu pasiuni care sunt mai fericiti!
    Cat despre intelepciune…. avem tot timpul sa devenim si intelepte. Oricum, eu zic ca suntem pe drumul cel bun (mai ales ca ei stiu asta 😉 ).

    ps: acum asteptam cadourile de craciun… :))

Adauga un comentariu