Concediu in Grecia (glumesc, fireste)

November 24th, 2010 Postat in Amici PeApa, Dunare, magazin pescuit, Pe Apa, Pescuit

La inceput a fost nelinistea…
Se apropia sfarsitul anului fara nicio captura notabila. Apoi a fost ideea:  “hmm… ce-ar fi daca?”
Chiar asa, ce-ar fi? Asa ca am scris o cerere de concediu. Cum, ce concediu? De odihna, fireste – simteam nevoia sa ma obosesc bine la cateva pescuituri, iar jumatatea lunii Noiembrie pare facuta pentru concediile  cu scopul secret si tainic de a merge la pescuit :D. Asa ca mi-am pregatit sculele: barca, motor, lansete, mulinete, jiguri… Si un CD cu muzica noua.
Nici daca vorbeam cu fata de la “meteo” nu se putea lega mai bine. A fost o vreme splendida pentru pescuit, cu temperaturi de 12-15′ noaptea si 15-24’C ziua… In Noiembrie, cine-ar fi crezut?
Anul asta Dunarea a fost la cote mari, asa ca in aceasta toamna, nivelul batranului fluviu este destul de ridicat comparativ cu anii trecuti.
Inca din prima zi pe apa (sambata), am avut capturi atat la salau cat si la avat… astfel ca dupa o prima zi de pescuit, deja aveam cativa salai si vreo 30 de avati bifati, iar luni (prima zi de concediu) avea sa ma gaseasca cu un chef grozav de pescuit si mai ales hotarat sa prind un salau mare… de ce nu cel de 2cifre?
Deh, visez prea mult… cel putin asa mi-a spus un prieten (care incepe cu “E” si se termina cu “di”).

Ei bine, dragii moshului, in acea zi de luni, dupa cativa salai de 1-2kg, capturati in general pe ape de 8-12m, mi-am zis ca e timpul sa schimb strategia. Atac alta pozitie. Un loc cu apa relativ mica, doar 3-4metri adancime  iar inspre margine se rupea cu un prag abrupt. Zona cu apa mica din mal era destul de sinistra, cu agataturi ce promiteau sa-mi usureze cutia de jiguri… Fiind apa mica pun echipamentul mai light, respectiv fir PP de 8lbs, jig de 21g si o guma care cel putin anul asta mi-a adus multe capturi: Silver Phantom 3″ de la Big Hammer. Combo-ul: lanseta Shimano SpeedMaster 2.70m XH (50-100g) si mulineta Ryobi Applause 2000.

Prima lansare in noul loc, cu gandul de a tatona vertical pe langa barca si sincer ma asteptam sa-l agat instantaneu; ecranul sonarului era negru de ce era dedesubt. Salt o data si ciocan! Nu stiu daca “efectul Big Hammer” sau factorul “bulan” dar aduc la barca un salau de vreo 60cm si 2kg ;)… Wow! Prima lansare…  Incerc sa lansez la fel… poate un pic mai in amonte si sa vin cu curentul… cateva salturi din jig si ajung la obstacolul peste care nu se putea trece… Mai salt o data jigul si-l “inghet” 3 secunde; deja firul atingea ceva si simt ceva ca o trasatura fina, infundata; poate si pentru ca firul deja se sprijinea pe structura de jos… intep tare! Tare! cu toata inima din mine, stiind ca e foarte posibil ca firul (doar 8lbs) sa se taie in agatatura… Totul se blocheaza o secunda lunga… E peste? E agatatura? Se misca si e greu… Firul continua sa fie in plin contact cu structura ce-i servea drept sufragerie pestelui de sub barca. Am noroc (mereu am) si pestele o carmeste spre larg… Ma aplec si eliberez carabina ancorei. Prevazator atasasem si o baliza de 5L sa-mi tina sfoara ancorei la suprafata. Nu stiam daca e salau sau orice altceva; inota foarte nervos si banuiam o stiuca mare, deoarece in 2010 Dunarea s-a umplut de stiuci :). Pestele ma trage pret de 1-2 minute inspre larg si usor contra curentului, incovoind SpeedMaster-ul la maxim. Eram tot mai nedumerit… ma asteptam sa fie somn desi trasatura avea o singura semnatura: salau ;).
Brusc cedeaza si urca… il vad, il sorb din priviri. Un salau frumos si fioros. Intepat in marginea botului plin de dinti ascutiti si rai… Parea un pic suparat. Iau gripul si il apropii de barca. Vine calm, dar brusc se trezeste si demareaza  sub barca… “Reusesc” sa-l ratez cu gripul, dar imi pastrez sangele rece; pestele avea capul sub barca si varful cozii afara… Intr-o fractiune de secunda imi fulgera prin minte un film cu pescari francezi care scoteau salaii cu mana de coada si fara sa ezit il apuc de coada si-l salt in barca. Cu mana inca inclestata pe coada dintosului strig un “iuhuu”. Ce salau! Ce dihanie :D. Nu e record dar este de categoria grea. 17Lbs pe Boga Grip si 90cm imi confirma ca este un “over 7even”.
Ies la mal. Ii fac cateva fotografii.  A fost o zi de exceptie, iar la singura mare ocazie nu am gresit. Asemenea intamplari cred ca sunt rezultatul insistentei, perseverentei si nu in ultimul rand (asa cum ziceam si anul trecut) al sansei. Al sansei de a te intalni cu el: salaul din vis.

Marti iau pauza, eram frant.
Miercuri plec din nou… Plec singur, devreme si-mi pun gandurile in ordine in drumul catre Dunare. Batea vantul destul de suparator, astfel ca ma chinui sa prind cativa salai la diverse plastice, fara nicio noima sau concluzie. Spre amurg se calmeaza vantul si pun o guma cu care nu pescuiesc defel. Alb perla de la Big Bait Baits 4″ pe jig de 40g. Am trasatura pe prima lansare. Prind un salau de vreo 60cm… Bun! Mai insist, deja se insera si am o trasatura mai fina… Intep devastator si SpeedMaster-ul se curbeaza periculos de mult… Parea mare. Si asa s-a si dovedit a fi. Un salau minunat sarit de 5kg si 80cm… Si cand ma gandesc ca nu pescuiesc decat extrem de rar la alb sau perla… Promit sa am in trusa pe viitor. :).

Joi iar cad lat. De oboseala… 😀
Vineri atac din nou reduta cu salai… De data asta se pare ca vremea calda nu le prieste la nesfarsit si pestii fac mofturi. Prind cativa strapazani in jurul kilogramului, apoi 2 moace la vreo 3kg. Si gata… gata pentru cateva ore, cand ma mut pe adancime mare: 12-14m. Aleg un jig de 70g  si un alt “jelibon” preferat : Firetiger 4″. Dupa ceva insistente am un tzack mic si pictisit. Totusi pestele de la capatul firului nu parea deloc plictisit. Ba chiar era foarte luptator si dupa cateva minute aduc la barca un salau frumos de 10Lbs pe Boga… Pentru o zi pretentioasa ma declar multumit si ridic ancora…

In masina, pe drumul catre casa am timp de facut un bilant… Desi nu am prins recordul sau salaul de 2cifre am reusit sa prind un salau care sa ma mentina motivat mai departe;  poate intr-o zi ma voi intalni cu salaul suprem. Poate se va intampla in 2010, poate in 2011, peste 30 de ani sau in alta viata… Nu conteaza.

Conteaza insa franturile de timp pe care reusim sa le smulgem tot mai greu din viata asta tot mai “busy” si sa fugim la pescuit sau in locuri unde sa ne bata vantul… Iar timpul acesta nu ni-l poate lua nimeni.
Incerc sa nu ma las de pescuit intre timp si foarte probabil ca in Noiembrie 2011  voi fi tot pe Dunare, cu scopul secret si tainic de a prinde un salau din vis…

Pana data viitoare, curaj si fir intins!

  1. 17 Rapunsuri pentru “Concediu in Grecia (glumesc, fireste)”

  2. Postat de sorin la Nov 24, 2010

    Bravo Maestre!

    FELICITARI!!!!!!!

  3. Postat de Razvan la Nov 24, 2010

    Foarte tare ! Felicitari ! Asa concediu sa tot ai !

  4. Postat de mishu.shalaul la Nov 25, 2010

    Mosh, inca nu am tot ce imi trebuie in noua locatie ca sa scormonesc dunarea… insa in cateva luni ma astept sa am si apoi discutam. Pana atunci poate iti dobori recordul …:)

  5. Postat de rares la Nov 25, 2010

    suuuupeeeerrrrr taaareeee:D

  6. Postat de SemlecanGheorghe la Nov 25, 2010

    Ovidiule ,esti tata salailor …felicitari..

  7. Postat de Gabi la Nov 25, 2010

    Perseverenta isi spune cuvantul…. FELICITARI ! Esti … “tatal lor”

  8. Postat de Leba la Nov 25, 2010

    No further questions, your honor…
    😛

  9. Postat de Dragos la Nov 25, 2010

    … mda. Se pare ca ai avut un concediu mai bun ca al meu (ala din Delta!).

  10. Postat de vlad la Nov 25, 2010

    @Leba….. your witness 🙂

  11. Postat de Leba la Nov 25, 2010

    Ovidiu, ma-nclin, stii sa-i gasesti pe ai mai grosi dintre zmei, ceea ce e praisles 😉

  12. Postat de liviu_v la Nov 25, 2010

    Asa da concediu! Ar trebui felicitata si sotia pentru ca ii place in Grecia!

  13. Postat de ovidiu la Nov 25, 2010

    Baieti, foarte multumesc de aprecieri!
    @Liviu: sotia a fost in Grecia (acum 6luni) dar fara mine 😀 sunt putin alergic la destinatiile astea (Gr, T, Bg) 😀
    @Dragos: bine ca ati iesit bine din treaba aia si ca era vara afara 😉
    @Semlecan Ghe. @ Gabi: daca eu sunt tatal, sper sa le prind muma 😉
    @Mosh: ia-ti cele trebuincioase si apuca-te de treaba 😉

  14. Postat de Andreea la Nov 25, 2010

    @ Liviu: imi place cum pui problema. 🙂

  15. Postat de vlad la Nov 26, 2010

    nu ca-l laud.. dar nu’stiu de ce am un felling ca si in Grecia ar prinde ceva frumos 🙂 (nu neaparat salau)

    Andreea – ai legatura 😉

  16. Postat de LupuMoralist la Nov 26, 2010

    cat costa ora de meditatii? vorbesc serios!

  17. Postat de Closcutz la Nov 26, 2010

    Felicitari… La anul incep cursa inarmarilor pt spinning. Pina una alta ma declar multumit cu ce am prins anul asta.

  18. Postat de ovidiu la Nov 30, 2010

    Mihai, la anul poate ne vedem si noi…ca de mult zicem ca ne vedem… totusi anul asta am prins cativa avati pe acolo pe la tine… 😉

Adauga un comentariu