Individual compus la Argova

May 11th, 2011 Postat in Amici PeApa

Dupa o saptamana turbata de munca, vineri de-abia asteptam sa se faca ora 18 sa plec si sa-l sun pe Vlad din masina, in drum spre casa, asa cum aranjasem de marti . Trebuia sa stabilim pentru dimineata urmatoare ora de plecare catre Valea Argovei.  Aici, ca niste vajnici concurenti in Divizia Open, urma sa facem, precum englezii la Dieppe, o “recunoastere prin lupta” in vederea concursului de la inceputul lui iunie.

In sfarsit, incet, dar implacabil, acele ceasului trec de cifra 6, firma se goleste, imi inchid calculatorul, incui usile si nu mai am rabdare sa ajung in masina si-l sun pe Vlad in drum spre parcare. Telefonul suna,suna si iar suna! Cu Vlad e ceva obisnuit. Intr-un final, dupa un declic aud :
”Alo…”
“SALUT, VLAD, CE FACI? “ bubui eu in telefon, cu adrenalina la cote maxime
“Aaaah…sunt la Periprava”
“Undeeee?”
“La Pee-riiiiii-praaa-va!”
DROOOOOONG!  Aud eu cum imi cade entuziasmul pe jos si se rostogoleste in praful de sub rotile masinii. Si uite asa aflu cum tovarasul meu de pescuiala nu a rezistat mirajului salbaticiei Deltei si a plecat in pripa sa-l sustina pe colegul Ovidiu in batalia ce urma sa o dea cu stiucile lui Sylvaine

Ok, foarte frumos , dar ce fac eu, mai ales ca vorbisem deja cu Alin la Vale si rezervasem o barca? Si nu vroiam sa ma fac de ras si nici nu vroiam sa abandonez pescuiala de a doua zii. “Asta e plec  singur!” Zis si facut!  Ajung acasa , arunc calabalacul in masina si la nani ca trebuie sa ma scol devreme.

A doua zi ajung la apa putin dupa ora 7.00, imi iau barca in primire, montez  lansetele, mut calabalacul in barca, montez motorul si iata-ma aproape gata de atac. Mut masina, o incui, hop in barca, ma imping un pic in vasle , sfoara si rrrrrr , motorul porneste si ies putin in larg cu motorul la relanti, unde vreau sa ancorez , sa-mi leg jigurile cu care vreau sa incep partida ,sa las motorul sa se incalzeasca si sa studiez hartile lui Gyorg, sa ma hotarasc incotro merg. Spre rusinea mea sunt de-abia a doua oara pe Vale!

In acest moment, constat cu o deosebita surpriza ca minunata mea Laguna 480 are oglinda cel putin medie, daca nu inalta, asa ca cele o 149 kg ale mele, parcurgand cei 4.8m ai barcii, pana in prova unde este legata ancora, reusesc sa scoata complet din apa elicea motorului, cu tot cu priza de apa a pompei de racire. Asa ca n-am sa pot lasa motorul la relanti si sa ma duc in prova sa arunc ancora (sau sa o ridic) si nici sa stau mai in fata sa ajut barca sa gliseze. Ha , ha, ha , ce frumos e la pescuit singur !

In fine, trec peste aceasta “mica” neplacere si ca orice pescar respectabil de salau, trec la efectuarea ultimei pregatiri importante pentru o partida reusita: montarea sondei  sonarului . Asez suportul pe oglinda si incep sa strang surubul Nu apuc sa strang bina ca urmeaza un “trosc” scurt si sec: menghina suportului s-a rupt !
Hî, hî.hî, partida mea incepe sa nu mai miroasa bine. Chiar incepe sa arate ca operatiunea“Jubilee” , dezastrul englezilor la Dieppe! Iata-ma pe o apa destul de mare aproape necunoscuta, fara un mijloc de locomotie in mintile lui, fara sonar si cu o mare pata pe creier. Ce fac ? Nu-i nimic, ne adaptam.

Imi aduc aminte ca toata lumea vorbeste de drumul  scufundat care porneste de la mal din stanga pontonului si trece prin stanga insulei din fata , prin locul numit “la betoane”. Ei bine , pe asta trebuie sa-l gasesc si sa pescuiesc acolo mare parte din zi ca n-am ce face.

Zis si facut. Ma duc la prova si ridic ancora, ma intorc, pornesc motorul(neaparat in ordinea asta), pornesc si sonarul, iau sonda cu mana dreapta si o las in apa, ma asez cat pot de in spate ca sa stea elicea bine in apa,bag in viteza cu stanga si p’aci ti-e drumul ! Si incep sa patrulez la viteza mica, cu ochii pe sonar, pe o linie imaginara care porneste din stanga pontonului pana in stanga insulei, bineinteles , cu o mana in apa. Si reusesc sa gasesc , nu un rambleu, asa cum imi inchipuiam eu, ci mai degraba o coama, care urca de la 5-6 metrii dinspre sud pana pe la 2-3 metrii, dupa care cadea catre aproape 4 metrii, la nord. M-am hotarat sa ma ancorez pe apa de 3-4 m si sa lansez peste coama, in apa de 5-6 metrii. Am incercat sa-mi calculez miscarile in asa fel incat intre oprirea motorului si caderea pe fund a bucatii de beton (ancora), sa nu ajung la “dracu’ cu carti”, avand in vedere cat de “laborioasa“ era ptr mine aceasta manevra.
Iata-ma ancorat si gata de atac. Ma hotarasc sa ignor recomandarile lui Leo, “guru” meu in materie de pescuit la salau (fiecare partida incepe-o cu culorile clasice :verde gliter,motor oil, firetiger, dupa aia mai vezi tu) asa ca incep cu ce-am prins ultima data : Cabelas Hoochie Koochie de 3”.

Dupa cateva lanseuri, mi-e clar ca va fii greu sa recuperez jigul peste coama din fata mea , probabil “confectionata” din bolovani sau mai degraba din spartura de beton. Dar parca simt si ceva ţacuri anemice, dar la fiecare teapa pe care o dau , jigul esueaza in “zidul de cetate” din fata mea. Culmea, ţacurile sunt pe partea cealalta, nu pe partea dinspre mine . Micsorez greutatile jigurilor, dar degeaba! La 10 lanseuri , pierd 6 jiguri. Si in plus nu ascult nici de sfaturile lui Ovidiu si in loc sa folosesc agrafe zdravene, pun unele finute. Si iata-ma cum am un super ciocan, intep, 2 secunde de dril, dupa care , relaxare totala. Recuperez si constat ca sunt posesorul unei frumoase agrafe drepte.

Ce fac, care-i solutia? Ma hotarasc sa improvizez o corcitura de  montura Texas. Gloante si carlige offset am, dar ce  pun in carlig? Imi aduc aminte ca ar trebui sa am o cutiuta cu 3 shad-uri de 9cm Kingdom Proton de o frumoasa culoare Perch, care-i si puternic flotant. Dar cum le intep? Improvizez si montez carligul mai mult lipit de flancul shadului, intepat in bot si sub dorsala. Pun chestia asta cu un glont greu pe Magtouch-ul de cast , care-i mult mai ranga , sa compensez elasticitatea puternica a shadului.

Lansez si am atac ! Deci asta era! Intep si nimic, dar saracul shad arata ca dupa o sedinta in malaxor. Il aranjez si lansare. Ma joc un pic cu el si iar atac, firul se intinde si iata primul dintos cum vine in barca! Nu e mare dar e punctabil. Il pup si-l trimit dupa fratii mai mari. Se pare ca si-a facut treaba, ptr ca dupa inca cateva sedinte ale shadului in malaxor, ma capatuiesc cu fratele mai mare, un negricios de vreo 55 cm. Din pacate, shadul nu rezista si la trauma asta! Nu mai rezist nici eu dupa ce am un ciocan exact sub barca si cand intep, imi sare lanseta din mana din cauza rigiditatii totale a ansamblului. Schimb lanseta de cast, mult prea puternica pentru gramajul folosit si care nu-mi creeaza nici o emotie la aducerea pestelui in barca. O schimb cu Iaconelli-ul meu drag, cu inelele schimbate. Am invatat culoarea castigatoare, asa ca pun un  jig  bila cu un BigHammer Margarita de 3”, cu riscul de a pierde jiguri in agatatura. Asa ca incepe distractia. Cativa strapi micuti, un bibanas , dupa care un bibanoi cat pantoful meu masura 43.

Pierzand multe jiguri, alternez culorile. Margarita cu Invader de 3” si am atacuri pe amandoua.

La un moment , observ o saritura in dreapta mea , unde sunt convins ca e apa mica. Crap, romanesc sau cu ochii oblici. O alta invatatura de la “guru” suna cam asa: unde-s crapii, acolo sunt si salaii. Fara sa fiu convins ca se aplica si in perioada asta a anului, lansez intr-acolo si am atac instantaneu. Il aduc la barca si fac surfing cu el. Un dintos mic! Insist si fac rost de o colectie de solzi de salau si crap. Probabil din cauza distantei mari, nu intep corect , sau guma nu se ridica de pe fund si salaii doar sunt enervati de ea si incearca sa o striveasca de fund.

Ma hotarasc sa pun un Big Hammer Midnight Fantom, care la mine este rezerva castigatoare, asa cum era Robert Nita la Rapid. Lansez, recuperez cu pauze, ba o manivela, ba doua, mai lansez o data, tot acolo , departe in dreapta si ZDRAAANG! 😀

Ceva e gata sa-mi ia lanseta din mana, intep si raman incordat o secunda sau doua, cu firul si lanseta intr-o mare tensiune. Incerc sa pompez usor, o data, de doua ori si brusc firul se detensioneaza, Pff, l-am scapat! Si totusi, de ce nu simt greutatea jigului ? Sa se fii rupt firul? Recuperez repede si realizez ca ce-am intepat vine spre mine. Recuperez si mai repede si firul se tensioneaza din nou, Iaconelli se cabreaza si aud zgomotul care-i ridica oricarui pescar parul pe ceafa si tensiunea in vene : ZZZZZZZZZZZZZZZZ ! 😀

Namila pleaca un metru, se opreste, scutaura din cap, iar pleaca, incet insa , 4-5 metrii, iar scutura , dupa care pleaca incet vreo 20 m, cred eu, dupa care se intoarce iar si vine spre mine. Nu-mi vine sa cred, dar bucuria imi e de scurta durata, pentru ca iar se intoarce si pleaca incet dar de neoprit, precum marfarul.Se mai opreste, iar se scutura, iar pleaca. Incet, parca stie ca nu am ce-i face. Unde esti Vladeee, sa-mi ridici si mie ancora? Singur , mi-e imposibil sa o aduc de la 3 metrii adancime. Asa ca stau si ma uit cum se duce firul de 6 lb de pe tambur. Cand mai sunt cativa metrii , incerc sa franez cu degetul. Nici o sansa, firul se rupe instantaneu. Ma asez pe banca , iau o gura de apa si imi dau seama ca am unul din momentele in care mi-as dori sa nu ma fii lasat de fumat.
Inima mi-e in gat si sangele imi bubuie in timpane. 🙁
Decid sa ma mut, considerand ca locul respectiv mi-a oferit tot ce se poate in materie de distractie.

Acum, tinand cont de conditiile de deplasare, sunt hotarat sa nu plec departe, asa ca ma mut pe partea cealalta a “coamei” si mai aproape de “betoane” cu gandul sa pescuiesc de-a lungul pantei si spre betoane in apa mica. Schimb iar, pentru variatie si alternez Hoochie Kochie de 3” Firetiger cu Big Hammer-ul Margarita. Socoteala mea a fost corecta, pestii sunt acolo. Prind cativa de gradinita, dar si doi punctabili. Ma hotarasc sa arunc hat departe in lungul coamei.

Recuperez cu ridicari ceva mai ample si la un moment dat simt o haraiala diferita fata de raschetatul obisnuit al pietrelor de pe fund. Intep si Bingo! , ceva naravas e la capatul celalalt al firului. Cateva secunde ia fir, incep sa pompez, recitand in gand: Da doamne sa nu fie chinez! Da doamne sa nu fie chinez! Dupa cateva pompaje imi dau seama ca ruga mi-a fost ascultata :e salau mare ! 🙂

Iar incepe sa-mi bubuie inima, reusesc sa-l aduc la mincioc si iata-l in barca. Ptiu! Frumosule, chiparosule ! ii fac poze pe fundul barcii, il masor cu o sfoara pe care am masurat-o ulterior acasa: 67 cm !

Toate bune si frumoase, dar cine imi face mie poze cu el in brate?  Unde esti Vladeee?
Il pun pe o agrafa si-l dau la apa! Imi chinui mintea si-mi dau seama ca in cursul diminetii m-am salutat cu Liviu,care trecuse cu barca spre Frasinet , asa ca plec pe lac in cautarea lui, si-mi face cu amabilitate poze cu pestele in brate.
Din nefericire sedinta foto se soldeaza cu victime in randul lansetelor. Cu marele concurs al vantului, care incepuse sa bata foarte tare, varful uneia din lansetele lui Liviu este prins intre barci si facut praf. Stiu ca nu sunt vinovat direct, dar ma simt vinovatul moral, si-mi cer inca o data scuze Liviu!

Putin catranit de intamplarea nefericita, o iau incetisor spre mal, considerand ca, pentru o zi de pescuit , Valea Argovei mi-a oferit tot ce se poate mai bun , mai ales in conditiile in care echipamentele mele nu au fost toate in mintile lor.
In timp ce-mi mutam obosit calabalacul la loc in masina, la ponton a sosit o salupa smechera si dintr-o viviera cineva a scos o captura deosebita: un “somotei” spre 10 kg. Si atunci am avut certitudinea a ceea ce fusese provocat de Midnight Fantom-ul meu: un somn! 😀

Asta da motiv de visare pana data viitoare!